FCSB nu a reușit să câștige restanța pe care a avut-o de disputat în deplasare, în fața celor de la FC Botoșani. Mai mult, campioana a primit gol la ultima fază și a pierdut cu scorul de 1-0.
Acum, toată lumea se întreabă dacă acesta este momentul în care va începe declinul echipei lui Gigi Becali, având în vedere că luptă pe trei fronturi. Giovanni Becali a vorbit recent despre acest subiect și a dat un verdict important.
FCSB nu a reușit să câștige restanța pe care a avut-o de disputat în deplasare, în fața celor de la FC Botoșani. Mai mult, campioana a primit gol la ultima fază și a pierdut cu scorul de 1-0. Acum, toată lumea se întreabă dacă acesta este momentul în care va începe declinul echipei lui Gigi Becali, având în vedere că luptă pe trei fronturi. Giovanni Becali a vorbit recent despre acest subiect și a dat un verdict important.
„M-am mirat şi eu. FCSB a jucat fără câţiva jucători importanţi. A primit gol în ultimul minut al prelungirilor. Şi un punct era bun cu echipa aşezată aseară în teren. Important este că sunt în play-off.
Acolo va fi chestia finală a campionatului şi sunt sigur că FCSB se va înscrie în lupta pentru titlu. Nu se pune problema de play-off. Problema este campionatul, dar nu se pune problema de play-off.
De Anul Nou vor reveni şi accidentaţii şi din retur vor avea toată echipa la dispoziţie. Vor juca la trei zile în continuare cu această competiţie europeană. Deci să nu se plângă jucătorii că evoluează des”, a declarat Giovanni Becali, conform fanatik.ro.
Giovanni Becali este de părere că fotbaliștii pregătiți de Elias Charalambous și Mihai Pintilii trebuie să fie fericiți pentru că au ocazia de a evolua din trei în trei zile.
Reamintim că FCSB este angrenată în trei competiții în acest moment: UEFA Europa League, Superliga României și Cupa României.
„Pentru ei ar fi important să rămână cât mai mult în Europa plus în campionat. Am văzut nişte declaraţii a unor fotbalişti din liga engleză. Ei sunt cei mai fericiţi că joacă din trei în trei zile.
Asta e bucuria unui jucător de fotbal. Asta e meseria lor. Îmi aduc aminte de părinţii mei care lucrau în trei schimburi, mai luau un serviciu în plus. Asta e meseria lor. Şi meseria lor e scurtă. Nu merge până la 70 de ani”, a mai spus Giovanni Becali, conform sursei menționate anterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER